Această mănăstire se află aproape de orașul Ruse, în stâncile pitorești dîn jurul râului Rusenski Lom și este singura mănăstire rupestră în funcțiune. Este un monument al arhitecturii, culturii și pelerinajului din secolul al XIII-lea. Mănăstirea face parte din lanțul de mănăstriri rupestre aflate de-a lungul râului Rusenski Lom. În timpul celui de-al Doilea Țarat Bulgar, o mulțime de călugări, inspirați de credința în Dumnezeu și de dorința de a duce o viață cinstită și modestă, se refugiază și viețuiesc în mai multe mănăstriri rupestre. În secolul al XIV-lea, mănăstirea se află sub autoritatea voevodului Basarab I al Țării Românești, înrudit cu dinastia bulgară prin fiica sa Teodora, prima soție a țarului Ivan Asan (1331-1371). Potrivit legendelor, Basarab I a înființat această mănăstrire, făcându-i numeroase danii. Mănăstirea poartă numele lui Dimitrie Basarabov, numit și Sf. Dimitrie cel Nou. Acesta a fost o personalitate istorică care s-a născut și a trăit în satul Basarabovo. În aproprierea satului a descoperit această mănăstrire rupestră, unde a dus o viață de sihastru. Când și-a simțit sfârșitul aproape, s-a așezat pe malul râului Lom între două lespezi, creându-și propriul sicriu. Când l-au scos din ape, trupul lui era neatins și a fost înmormântat în biserica din sat, ridicată în locul casei natale, iar mai târziu rămășițele sale au fost mutate în această mănăstire. După primul război ruso-turc din 1774, moaștele Sf. Dimitrie cel Nou Basarbov au fost mutate la București, al cărui ocrotitor este astăzi, prăznuit la 26 octombrie. Construcția este săpată în adâncimea stâncii, la intrare având o nișă în care a trăit Sf. Dimitrie cel Nou Basarbov. Mănăstirea este renovată recent, având montate balustrade și trepte de acces, iar picturile murale au fost refăcute. În 2005, Patriarhia Română a donat o părticică din moaștele sfântului către mănăstire.
Timp de lucru:
Din octombrie până în martie: de la 8:00 la 17:00
Din aprilie până în septembrie: 8:00 – 19:00
Bibliografie: Scorpil K., Inventarul obiectelor vechi de-a lungul râului Rusenski Lom C, 1914; Mutafov B., Sf. Dimitrie Basarbovski și mănăstirea sa rupestră de lângă Ruse, Dunav pres, 2002; Nikiforova B., Jurnalul Standart, feb.2,2003; www.bulgariatravel.org; www.rockmon.diocese-ruse.org
Vizita Catedralei „Nașterea Maicii Domnului”, bisericile „Sf. Marina „și „Sf. Ţar Boris”, orașul Veliko Târnovo
Prânz în Veliko Târnovo
Vizită la bisericile ”Sf. 40 de Mucenici” și ”Sf. Dumitru din Salonic”, orașul Veliko Târnovo
Vizita cetății Ţareveț și spectacolul ”Sunet și lumină”
Cină în Veliko Târnovo
Cazare la mănăstire în împrejurimile din Veliko Târnovo
Călătorie spre Arbanasi
Vizita mănăstirilor ”Adormirea Maicii Domnului” și ”Sf. Nicolai Făcătorul de Minuri”, sat Arbanasi
Vizită la biserica ”Nașterea lui Hristos”, sat Arbanasi
Prânz în Arbanasi
Vizită la biserica ”Sf. Atanasie”, sat Arbanasi
Călătorie spre orașul Ruse
Cazare în orașul Ruse
Vizita bisericilor ”Sf. Troiță” și ”Sf. Gheorghe” în orașul Ruse
Vizită la Mănăstirea ”Sf. Dimitrie cel Nou Basarabov”
Prânz în orașul Ruse
Vizită la Muzeul regional de istorie și cetatea romană ”Sexaginta prista” în orașul Ruse
Călătorie spre Alexandria, România
Cină și cazare în Alexandria
Călătorie spre loc. Drăgănești și vizită la muzeul ”Câmpiei Boianului”
Călătorie spre Brâncoveni și vizită la mănăstirea Brâncoveni
Prânz în zona mănăstirii
Călătorie spre Craiova
Vizită la bisericile ”Sf. Troiță”, ”Adormirea Maicii Domnului”, ”Mântuleasa”, orașul Craiova
Vizită în Piața Mihai Viteazu și timp liber în oraș
Cină și cazare în orașul Craiova