Mănăstirea din Izvor „Adormirea Maicii Domnului” se află la aproximativ 40 km distanță de orașul Vidin și la aproximativ 2 km de satul Izvor. Legendele mănăstirii spun că lăcașul sfânt a fost construit încă din secolul al 12-lea de către cneazul rus Izvor Tavorsky. Ca majoritatea mănăstirilor din Bulgaria, în timpul dominației otomane și această mănăstire a fost arsă și jefuită. Restaurarea sa a început în secolul al 17-lea. Biserica a fost restaurată la începutul secolului 20, iar iconostasul său datează din anul 1868. Complexul mănăstirii are spații rezidențiale și administrative cu trei etaje.
Cetatea Baba Vida
Coordonate GPS: 43.992622 / 43°59’33” N – 22.884983 / 22°53’6” E
Adresa: Strada Baba Vida, faleza Dunării, orașul Vidin, districtul Vidin
Scurtă prezentare: Cetatea Baba Vida este considerat ca fiind cel mai reprezentativ monument istoric din întreaga regiune, datorită faptului că este o cetate medievală fortificată care s-a păstrat aproape în întregime. Primele date istorice arată faptul că pe această locație s-a aflat la început o fortificație romană cu numele de Bononia, ridicată cu scop de observare. Cetatea a fost lărgită apoi consolidată în perioada bizantină și în cea medievală, datorită poziției strategice care permitea controlarea traficul pe Dunăre, supravegherea drumurile comerciale, dar și asigurarea apărării militare a orașului. Cele mai vechi ziduri existente datează din secolul X, din perioada Țaratului Bulgar. Cetatea Baba Vida a fost reşedinţa lui țarului Ivan Stratimir, fondatorul ultimei dinastii bulgare. Castelul are două ziduri înconjurătoare, o curte interioară şi două curți exterioare. Zidurile interioare au o înălţime de peste 2 metri, fiind sprijinite de 9 turnuri de apărare și observare, întreaga suprafață ocupată de cetate acoperind circa 9.500 metri pătrați. În timpul în care s-a aflat sub stăpânirea bulgară, cetatea a fost permanent extinsă și întărită, multe dintre construcțiile și fortificațiile de atunci păstrându-se intacte până astăzi. În 1689, sub stăpânirea turcilor, cetatea a fost modificată pentru utilizarea artileriei, fiind folosită de asemenea drept depozit de arme și materiale militare, dar și ca închisoare. După eliberarea Bulgariei în anul 1878, castelul a devenit sediul autorității militare, fiind deschis publicului abia în anul 1927, iar în anul 1964 a fost declarat monument istoric de importanță națională, intrând în circuitul obligatoriu al fiecărui turist. Cetatea este folosită uneori ca decor de filme, scenă de teatru, concerte sau diverse reprezentații artistice.
Muzeul de istorie Konak
Coordonate GPS: 43.989145 / 43°59’21” N – 22.874987 / 22°52’30” E
Adresa: Strada Obstinska nr. 2, orașul Vidin, districtul Vidin
Scurtă prezentare: Situată chiar în centrul orașului Vidin, clădirea actualului muzeu de istorie este o clădire cu o importanță istorică deosebită, cunoscută sub numele de „Konak”. Construcția, care are un plan arhitectural remarcabil, datează de la mijlocul secolului al 17-lea. În perioada ocupaţiei otomane, aici a fost reşedința şefului militar al oraşului, multe dintre elementele de arhitectură fiind de inspirație orientală. După eliberarea Bulgariei în anul 1878, clădirea a devenit sediul municipalităţii din Vidin. Imobilul are două etaje şi a fost supus la numeroase reparaţii de-a lungul timpului, motiv pentru care s-au pierdut multe dintre elementele originale. În anul 1956, această clădire a fost transformată în muzeu, sub denumirea de Muzeul de Istorie din Vidin. În curtea din jurul clădirii gse află câteva vestigii arheologice din perioada romană, cea mai mare parte a lor găsite în urma săpăturilor de la Colonia Ulpia Ratsiaria, din cetatea Bononia și din castrul roman Martis. În interiorul muzeului sunt expuse mai multe colecții de obiecte, grupate în perioade de timp. Găsim aici obiecte din epoca de fier și cea de bronz, cum ar fi obiecte din piatră și bronz, resturi de bijuterii și diverse unelte, dar și obiecte de cult. Muzeul adăpostește de asemenea, colecții din perioada romană, bizantină și medievală, obiecte din ceramică, metal și argint, obiecte casnice, dar și câteva documente. O altă parte a muzeului prezintă câteva repere din istoria mai recentă a orașului, respectiv luptele pentru eliberarea țării de sub stăpânirea otomană din 1878.
Muzeul etnografic – Cazarma în cruce
Coordonate GPS: 43.990526 / 43°59’26” N – 22.881406 / 22°52’53” E
Adresa: Strada Knyaz Boris I nr. 26, orașul Vidin, districtul Vidin
Scurtă prezentare: Această clădire este un simbol al moștenirii istorice din orașul Vidin. A fost ridicată relativ recent, la începutul secolului XIX, între 25 mai 1800 și 14 mai 1801, din ordinul conducătorului de atunci al Vidinului, Pașa Osman Pazvantoglu. Scopul clădirii era acela de a fi sediul garnizoanei militare otomane. Clădirea este cosntruită din piatră și cărămidă, având o formă unică de cruce, pentru a facilita apărarea în caz de atac. Zidurile simt masive, cele exterioare au 100 cm grosime, iar cele interioare 70 cm. La fiecare dintre cele 4 aripi exista câte o intrare, poarta principală fiind cea dinspre nord, unde se afla și o fântână, pentru aprovizionarea cu apă potabilă. La parter era depozitul pentru alimente şi apă, grajdul de cai şi un atelier pentru arme. La etaj erau dromitoarele şi bucătăria soldaților. După eliberarea Bulgariei, clădirea a fost folosită ca sediu pentru judecătorie. În anul 1965, după o restaurare completă, în interior a fost amenajat Muzeul etnografic al oraşului Vidin.
Cetatea Kaleto Belogradchik
Coordonate GPS: 43.623747 / 43°37’25” N – 22.676645 / 22°40’36” E
Adresa: Strada Colo Todorov, orașul Belogradchik, districtul Vidin
Scurtă prezentare: Fortăreaţa Kaleto din Belogradchik este una dintre cele mai spectaculoase atracții turistice din zonă. Suprafaţa totală pe care se întinde această fortificație este de peste 10.000 metri pătrați. Prima construcție militară de aici a aparținut romanilor, care în secolele I – III au folosit cetatea pentru a păzi drumurile strategice din zonă. Inginerii romani au folosit cu mare pricepere rocile din jur și configurația locului pentru a asigura apărarea întregii zone. Partea cea mai înaltă a fortăreţei este cunoscută sub denumită de Citadela, iar aicii se găsesc urme ale unor ziduri de apărare și clădiri militare care datează atât din perioada Imperiului Roman, cât și din cea a Evului Mediu. Această cetate fost una dintre ultimele fortărețe care au căzut sub ocupația otomană, la sfârșitul secolul al XIV-lea. După cucerire, turcii au plasat aici o garnizoană numeroasă, ce a jucat un rol important în apărarea părții vestice a țării și a înăbușit revoltele periodice ale bulgarilor. În perioada cuprinsă între anii 1805 -1837, fortăreața a fost extinsă și reconstruită de regimul otoman, cu ajutorul inginerilor francezi și italieni, pentru a permite folosirea armelor de foc. Fortăreaţa are două porţi, denumite Vidin şi Niş. Pe alocuri, zidurile au o grosime la bază de circa 2,5 metri și între 3 și 15 metri înălţime. De-a lungul zidurilor există peste 400 de deschideri prin care se putea trage cu puștile sau cu artileria. În mod obișnuit garnizoana de aici număra circa 1.000 de soldați, dar pe timp de război numărul apărătorilor putea să ajungă la 3.000 de oameni. Fortăreaţa de la Belogradchik este una dintre cele mai bine păstrate cetăți, fiind declarată monument cultural de importanță națională în anul 1985.
Stâncile din Belogradchik
Coordonate GPS: 43.623747 / 43°37’25” N – 22.676645 / 22°40’36” E
Adresa: Strada Colo Todorov, orașul Belogradchik, districtul Vidin
Scurtă prezentare: Formațiunile de stânci aflate în apropierea localităţii sunt considerate cele mai faimoase obiective turistice naturale din Bulgaria. Zona pe care sunt răspândite acestea este foarte mare, având circa 30 km lungime şi între 3 și 5 km lăţime. Totuși, cele mai mari și mai frumoase dintre aceste minunate creații ale naturii se află pe dealurile pe la marginea orașului Belogradchik. Studiile geologice au arătat că la sfârşitul Paleozoicului această regiune a fost invadată de mare, pe fundul căreia s-au depus nisip, pietriş şi lut. Culoarea roșiatică intensă provine de la oxidul și hidroxidul de fier. Ca rezultat al epocii glaciale, acest complex stâncos s-a ridicat deasupra apei, urmând apoi un proces natural de erodare care a condus la stâncile ciudate pe care le putem vedea astăzi, formate în decursul a milioane de ani. Prin acțiunea apelor și a vântului au luat naștere forme uimitoare, figuri de animale, siluete umane sau creaturi mitologice, iar fiecare stâncă are în spate o legendă care încearcă să îi explice forma și frumusețea.
Muzeul de istorie și etnografie din Belogradchik
Coordonate GPS: 43.990526 / 43°59’26” N – 22.881406 / 22°52’53” E
Adresa: Strada Knyaz Boris I nr. 1, orașul Belogradchik, districtul Vidin
Scurtă prezentare: Muzeul de istorie din Belogradchik este situat în zona centrală a oraşului, într-o clasă tradițională cu valoare istorică, denumită Casa Panov, care prezintă caracteristici ale arhitecturii din perioada renașterii bulgare. Clădirea a fost construită în anul 1810, iar din anul 1970 a fost transformată în muzeul actual, având în prezent peste 8.000 de obiecte în păstrare. La parter se află o colecție de elemente etnografice și obiecte tradiționale casnice, care ilustrează viața cotidiană a locuitorilor din zonă. La etaj putem admira câteva expozițiii de obiecte istorice, care acoperă toate epocile, și anume obiecte din perioada pre-istorică, perioada romană și epoca medievală. Un accent deosebit este pus pe evenimentele derulate cu ocazia războiului de independență al Bulgariei din 1877-1878, în acest sens existând numeroase exponate și documente care ilustrează derularea evenimentelor militare din această zonă.
Hotel-restaurant Anna Kristina
Coordonate GPS: 43.987128 / 43°59’13” N – 22.8800887 / 22°52’48” E
Adresă: Strada Baba Vida nr. 2, orașul Vidin, districtul Vidin
Complex cazare-restaurant Măgura
Coordonate GPS: 43.725067 / 43°43’30” N – 22.590214 / 22°35’24” E
Adresă: la ieșirea din satul Rabisha, districtul Vidin
Hotel-restaurant Skalite
Coordonate GPS: 43.625265 / 43°37’31” N – 22.687262 / 22°41’14” E
Adresă: Strada Hadji Dimitar nr. 1, orașul Belogradchik, districtul Vidin
Hotel-restaurant Han Madona
Coordonate GPS: 43.597539 / 43°35’51” N – 22.779690 / 22°46’47” E
Adresă: la ieșirea din satul Falkovets, districtul Vidin