Biserica Sfinții 40 de Mucenici, Veliko Târnovo

Știați că cel mai renumit monument medieval din Veliko Târnovo  este Biserica „Sf. 40 de Mucenici”, construita in secolul al XIII-lea în timpul domniei țarului bulgar Ivan Asan II, cunoscută și sub numele de Biserica Țarului? Aici este înmormântat unul dintre cei mai mari țari bulgari, Ivan Asan II și soția sa Ana-Maria. În biserică se păstrează și moaștele Sfântului Ilarion Muglenski. Aici este și mormântul lui Sava Srâbski. Aici se găsesc și cele mai importante monumente istorice ale scrierii bulgare – coloanele lui Omurtag și Asen și coloana de graniță a cetății Rodosto din vremea hanului Krum, care luminează istoria Bulgariei. Inscripția de pe coloana lui Asen este dedicată marii victorii a bulgarilor din anul 1230 la Klokotnitsa împotriva domnului epirului Teodor Comnen, care a ridicat statul bulgar ca unul dintre cele mai mari puteri din Peninsula Balcanică. Aici a fost principala mănăstire a țarului „Marea Lavră”. Biserica are formă de bazilică alungită cu trei abside, cu șase coloane în interior, osuar mausoleu și două galerii. Sunt păstrate fresce din secolul al XIII-lea. În secolul al XVIII-lea, turcii au transformat-o în moschee distrugând frescele și icoanele. Aici se află mormântul Tsarului Kaloyan, precum și inelul său cu inscripție și sigiliul. De-a lungul secolelor, biserica a fost reconstruită de mai multe ori. Biserica este declarată monument cultural de importanță națională.

Program de lucru:
Aprilie – octombrie: 9:00 – 18:00
Noiembrie – martie: 9:00 – 17:00
Intrarea vizitatorilor se suspendă cu 1 oră înainte de sfârșitul programului de lucru.



Booking.com

Day 1
Ziua 1 – Craiova – Strehaia – Maglavit – Vidin

Vizita bisericilor ”Sf. Troiță”, ”Mântuleasa”, ”Madona Dudu”, ”Sf. Mucenic Dimitrie”, loc. Craiova (la alegere)

Călătorie către orașul Strehaia și vizită la mănăstirea ”Strehaia”

Călătorie către Maglavit și vizită la mănăstirea ”Maglavit”

Călătorie către orașul Vidin, Bulgaria

Cină și cazare în orașul Vidin

Day 2
Ziua 2 – Vidin – Montana – Vrața – Plevna

Vizită la catedrala ”Sf. Dumitru”, biserica ”Sf. Panteleimon” și biserica ”Sf. Parascheva” în orașul Vidin

Timp liber în oraș: vizită la Cetatea ”Baba Tonka”, vizită la Muzeul de istorie și Kazarma krastata (la alegere)

Călătorie la mănăstirea Strupeți ”Sf. Proroc Ilie” în jurul orașului Vrața și vizită la mănăstire

Prânz în zona mănăstirii

Cină și cazare în orașul Plevna

Day 3
Ziua 3 – Plevna – Veliko Târnovo

Vizită la bisericile ”Sf. Nicolae”, ”Sf. Troiță” și ”Sf. Paraschiva”, orașul Plevna

Vizită la paraclisul mausoleu ”Sf. Gheorghe Învingătorul”, orașul Plevna

Prânz în orașul Pleven

Plimbare în parcul Skobelev și Bratskata mogila – osuar sau vizită în parcul ”Kaylaka” și Muzeul vinului.

Călătorie spre orașul Veliko Tarnovo

Cină și cazare în orașul Veliko Tarnovo

Day 4
Ziua 4 – Veliko Târnovo

Vizită la cetatea ”Ţareveț ” și dealul ”Trapezița”, orașul Veliko Tarnovo

Vizită la bisericile ”Sf. Dumitru din Salonic”, ”Sf. 40 Mucenici” și catedrala ”Maica Domnului”, orașul Veliko Târnovo

Prânz în orașul Veliko Târnovo

Timp liber: vizită la Samovodska cearșia în Veliko Târnovo și zona veche a orașului

Spectacol ”Sunet și Lumină” – cetatea Ţareveț

Cină și cazare în orașul Veliko Târnovo

Day 5
Ziua 5 – Arbanasi – Veliko Târnovo

Vizită la mănăstirile ”Adormirea Maicii Domnului” și ”Sf. Nicolae Făcătorul de Minuni”, sat Arbanasi

Vizită la biserica ”Nașterea Domnului”, sat Arbanasi

Prânz în Arbanasi

Vizita bisericii ”Sf. Atanasie”, sat Arbanasi

Cină în orașul Veliko Târnovo

Day 6
Ziua 6 – Ivanovo - Ruse

Călătorie către Ivanovo

Vizită la bisericile în stâncă Ivanovski și la cetatea medievală ”Cerven”

Călătorie către orașul Ruse și prânz pe malul fluviului Dunărea

Vizită la catedrala ”Sf. Troiță” și la biserica ”Sf. Gheorghe”, orașul Ruse

Day 7
Ziua 7 – Ruse – Balș – Călui – Craiova

Vizită la Muzeul regional de istorie și cetatea romană Sexaginta prista (la alegere)

Călătorie către Balș și vizită la mănăstirea Măinești

Călătorie către Călui și vizită la mănăstirea Călui

Călătorie către Craiova

Cină și cazare în Craiova

Google Maps Generator by embedgooglemap.net

Cetatea Ţareveț
Coordonate GPS: 43.081664 / 43°4’54” N – 25.646132 / 25°38’46” E
Adresa: Piața Țarul Asen, în centrul orașului Veliko Târnovo, districtul Veliko Târnovo
Scurtă prezentare: Complexul arhitectonic și muzeal denumit Ţareveț este situat pe dealul cu același nume din vechiul centru al localității Veliko Târnovo. Zona a fost locuită încă din anul III î.Hr., iar în sec. V-VII d. Hr. aici se găsea marele oraș bizantin Zikideva. În secolul al IX-lea în acest loc a fost ridicată o așezare decătre bulgarii vechi, protejată de zidurile cetății. Localitatea Târnovo a fost proclamată drept capitală a celui de-al doilea Regat Bulgar în anul 1185, iar cetatea a devenit extrem de importantă ca centru administrativ, militar, cultural, religios și comercial. Pe dealul Ţareveț erau situate clădirile importante pentru administrația țării, complexul palatului regal, locuințele pentru aristocrație, mănăstiri, iar chiar în vârf Biserica Patriarhală. Cetatea are trei intrări, respectiv intrarea principală, poarta mică (Asen) și poarta Frenkhisarska, care era păzită de turnuri. Cel mai renumit este Turnul Baldwin, unde a fost închis prizonier împăratul latin Baldwin de Flandra în anul 1205. Regii care au condus cel de-al doilea Regat Bulgar din cetatea Ţareveț sunt Asen I, Petru IV, Kaloyan, Ivan Asan II, Ivan Alexander, Ivan Shishman. O atracție turistică de mare efect este spectacolul audiovizual de sunet și lumină, format din sute de lumini colorate, muzică, și lasere proiectate pe zidurile cetății și care prezintă momente din istoria Bulgariei.

Monumentul Asenevtsi
Coordonate GPS: 43.082050 / 43°4’55” N – 25.637887 / 25°38’16” E
Adresa: Sveta Gora, strada Alexander Stamboliyski, în centrul orașului Veliko Târnovo, districtul Veliko Târnovo
Scurtă prezentare: Monumentul Asenevtsi a fost construit în anul 1985 în orașul Veliko Tărnovo, cu prilejul omagierii a 800 de ani de la revolta fraților Asen și Petru, din familia Asenevtsi. Era vorba de 2 dintre cei 3 frați din această familie, care au condus Bulgaria după eliberarea ei de sub Imperiul Bizantin. Primii doi, respectiv Asen și Petru, au ridicat la luptă populația bulgară din regiunea Târnovo, iar fratele lor, Kaloyan, a reușit să facă din Bulgaria una dintre cele mai importante forțe din Europa de Est, fiind și primul și singurul conducător bulgar care a învins o armată cruciată. Sabia îndreptată în sus simbolizează puterea medievală a Bulgariei. Monumentul de proporții impresionante este situat pe un loc pitoresc, lângă Podul Stambolov la poalele Muntelui Athos, pe malul râului Yantra.

Nicopolis ad Istrum
Coordonate GPS: 43.220131 / 43°13’12” N – 25.612251 / 25°36’44” E
Adresa: acces din E85/D5, apoi deviație circa 3 km., între satul Kutina și satul Polikraishte, districtul Veliko Târnovo
Scurtă prezentare: Orașul antic roman Nicopolis ad Istrum a fost fondat de împăratul roman Marcus Ulpius Traianus, în onoarea victoriei armatelor sale asupra dacilor în secolul al II-lea. Numele înseamnă Orașul Victoriei de lângă Dunăre. Orașul a fost construit în clasicul sistem urban roman de tip ortogonal. În ruinele din jurul pieței centrale, denumită Agora. se pot vedea încă urmele unei bazilici, un mic teatru, o baie publică, alte clădiri publice și magazine. În oraș existau conducte de apă, iar în unele clădiri exista încălzire centrală prin pardoseală. De asemenea, orașul a emis și monedă proprie. Populația avea o compoziție etnică diversă. Împotriva atacurilor barbare de la sfârșitul secolului al II-lea au fost construite ziduri de apărare. În urma invaziei hunilor lui Atila din secolul V, precum și cea a avarilor de la începutul secolului al VI-lea, orașul a fost distrus, fiind telativ abandonat. A existat totuși aici o așezare bulgară de între secolele X-XIV de mică importanță.

Cascada Kaya Bunar
Coordonate GPS: 43.146373 / 43°8’47” N – 25.515248 / 25°30’55” E
Adresa: acces din E85/D5, apoi în localitatea Samovodene pe D504, apoi D3031 spre satul Hotnița și apoi drum local circa 5 km., districtul Veliko Târnovo
Scurtă prezentare: Cascada Kaya Bunar se află într-o zonă naturală cu o frumusețe aparte, la sfârșitul Defileului râului Bohot, care trece prin înălțimile Târnovo. Căderea de apă este spectaculoasă, având o înălțime de aproximativ 30 de metri. Această atracție naturală este declarată zonă protejată. În zonă este amenajată o potecă ecologică, cu multe poduri și scări, care permite turiștilor să exploreze cu ușurință frumoasa priveliște p ecare o au în fața ochilor.

Restaurant EGO 2 Pizza & Grill
Coordonate GPS: 43.084634 / 43°5’4” N – 25.635782 / 25°38’9” E
Adresă: Strada Stefan Stambolov nr. 79, în centrul orașului Veliko Târnovo, districtul Veliko Târnovo

Hotel-mehana Izvor
Coordonate GPS: 43.097887 / 43°5’52” N – 25.666021 / 25°39’57” E
Adresă: Strada Opalchenska nr. 3, sat Arbanasi, districtul Veliko Târnovo

Hotel-mehana Arbanski Han
Coordonate GPS: 43.099743 / 43°5’59” N – 25.665750 / 25°39’56” E
Adresă: Strada George Kandilarov nr. 3, sat Arbanasi, districtul Veliko Târnovo

Mehana La Fântână
Coordonate GPS: 43.097691 / 43°5’51” N – 25.668556 / 25°40’6” E
Adresă: Strada Spiro Konstantinov nr. 7, sat Arbanasi, districtul Veliko Târnovo

Trip Facts

  • „Cei 40 de Mucenici”
  • Strada Sveti Kliment Ohridski, pe malul râului Yantra, orașul Veliko Târnovo, districtul Veliko Târnovo
  • : E85/D5, apoi D514, asfalt stare foarte bună
  • 43.085072 / 43°5’6” N – 25.649659 / 25°38’58” E
  • 00359 885105282; 00359 62638841
  • //museumvt.com
  • 112
  • adulți 6 BGN; studenți 2 BGN; familie până la 6 BGN; pachet familial de două zile până la 10 site-uri 30 BGN; pachet individual de două zile până la 10 site-uri 20 BGN

Centre de informare turistică

Centre de informare turistică