Tradiții și obiceiuri
O altă sărbătoare bogată în tradiții este cea a Sfinților 40 de Mucenici. Sfinţii 40 de mucenici, pomeniți în ziua de 9 martie, au dezvoltat în zona Olteniei tradiții și obiceiuri menite să protejeze familia de lucrurile necurate. Mucenicii sunt pregătiți de către gospodine și consumați doar în această zi. Se coc în vatră mucenicii, cornulețe cu miere și nucă și se împart pentru pomenirea mucenicilor. Forma lor este diferită în funcție de zonă și de modul de facere. Unele arată ca nişte păpuşi cu cap, nas, mâini şi picioare. Formele antropomorfe din aluat, asemănătoare cifrei 8, ce se făceau în sudul ţării, nu erau coapte, ci numai uscate şi fierte în apa în care se adaugă: zahăr, miez de nucă, scorţişoară şi miere. Aceştia se mai numesc Bradoşi, Brânduşei, Brăduleţi, Sfinţi sau Sfinţişori, Moşii de Păresimi. Ei sunt preparaţi prin două tehnici culinare: coacerea sau fierberea aluatului modelat. Gospodinele modelau şi coceau un număr fix de sfinţi, 40 sau 44 de Moşi sau Măcenici. La ţară, femeile mai fac două turtiţe, în care împung cu ţeava de ţesut, până fac 40 de găurele şi le ung cu miere până ce găurelele se astupă. Una din aceste turtiţe se dă de pomană primului trecător sau unui vecin. Copturile se ornamentează cu cercuri mici, simbolul Soarelui ajuns în cursa anuală la echinocţiul de primăvară. Una dintre turte este păstrată în casă şi mâncată de toată familia. Ea se numeşte „Turta casei”. Este mâncată pentru sănătate şi belşug. Preparatele din aluat, indiferent de denumire, formă sau dacă erau sau nu sfinţite la biserică, se dădeau întotdeauna de pomană pentru moşi şi strămoşi. Obiceiul este cunoscut, sub diferite forme de manifestare, pretutindeni în România. Ziua de 9 martie este şi o sărbătoare a morţilor, când pentru ei se împărţeau nu numai mucenici, ci şi fasole albă, nuci, poame uscate şi alune.
Un alt obicei de mucenici este afumatul oamenilor și gospodăriei. Până să iese din casă, femeia aprinde o cârpă și afumă glezna de la picioare a fiecărui membru al familiei pentru a fi feriți de mușcăturile de șarpe. Această tradiție era respectată cu sfințenie ținând cont că toată activitatea țăranului român se desfășura în mijlocul naturii.
Bibliografie: Ana Daria Ionescu-Haidău, Sânzienile, Editura Măiastra, Tg-Jiu, 2009; Alexandru Doru Șerban, Valentina Șerban, Credințe, datini și obiceiuri în Gorj.
