Sfintele Paşti reprezintă apogeul relației omului cu Dumnezeu, sărbătoarea cea mare a creștinătății, o zi a luminii lui Hristos, așa cum se mărturisește prin cântarea pascală: „acum toate s-au umplut de lumină, și cerul și pământul și cele dedesubt”! Prin învierea Domnului, poporul crede că raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului şi deschis rămâne până la Duminica Tomii, sau până la Ispas, sau Rusalii. Cine moare în ziua de Paşti și în săptămâna luminată, acela merge direct în rai, deoarece păcatele toate i se iartă. La biserică, oamenii au în buzunar un ou roșu și monede, pentru bogăție și ajutor. Când se întorc de la slujba Învierii, așază o brazdă de iarbă la pragul de la intrare ca să fie sănătoși ca iarba tot anul.
Tradiții și obiceiuri
În unele locuri, oamenii pun într-un lighean apă proaspătă neîncepută şi crenguţe de busuioc. Cei ce se spală cu ea în zilele de Paşti vor fi îndrăgiți precum busuiocul. Când vin flăcăii şi fetele mari la Paşti, de la biserică, e bine să se uite în fântână, ca să fie ca apa de frumoşi tot anul. Sunt zone din Oltenia unde cei ce merg la biserică de Paști, îşi pun un ou roşu în sân, ca să fie totdeauna roşu la faţă.
Când e furtună, pentru a feri casa de fulgere, se aruncă în foc mâţişori de la Florii; se aprinde lumânarea de la Paşii, ori se afumă casa cu tămâie sau buruieni sfinţite la Paşti. Românul atribuie lumânărilor aprinse, mâţişorilor de salcie, ori fumului de tămâie sfinţite la Paşti, puterea de a îndepărta pericolul și răul de la casele lor.
Nici cei adormiți nu sunt uitași de Paști. S-a păstrat datina ca imediat după Înviere, urmașii să aprindă pe morminte lumânări şi să dea de pomană ouă roşii, cozonac si alte vin.
În prima zi de Paşti, nu se fac de obicei vizite, deoarece fiecare doreşte să fie acasă între ai săi. În a doua zi, tinerii noi căsătoriţi sunt obligaţi să se ducă la naşi, la părinţi, la fraţi şi surori. Finii duc plocon la naş, se așază la masă şi petrec. Dacă finii au şi un copil, tot acum naşii îi taie moţul și îi dăruiesc o găină, un purcel sau o oaie.
Sunt zone în care se fac descântece și un întreg ceremonial menit să aducă alesul pentru cei necăsătoriți. În seara de înviere, fata ce vrea să fie îndrăgită şi curtată de flăcăi îşi ia cămaşa cusută pentru Paşte, mai ia o cofă şi trei fire de busuioc, merge la un izvor, umple vasul cu apă, pune busuiocul în apă și se întoarce acasă, cu cofa pe cap, descântând. În uşa casei, bea de trei ori apă din cofă, descântând iarăşi. În zorii zilei de Paşti, la al treilea cântat al cocoşilor, iese în ogradă şi, mergând spre răsărit, descântă a treia oară. Apoi, făcându-şi cruce, rosteşte: „Cum e mai ales grâul de sămânţă din toate buruienile, aşa să fiu eu mai aleasă şi mai frumoasă decât toate fetele! Cum e mai ales păunul decât toate păsările, aşa să fiu eu mai aleasă şi mai frumoasă decât toate fetele! Cum nu poate face popa agheasmă fără de busuioc, aşa să nu poată începe feciorii fără de mine nici un joc!”[3]. După aceea, se închină din nou spre răsărit şi se duce iar la izvorul unde a fost seara, ia cu mâna dreaptă apă şi o aruncă peste cap, descântând. Apoi, umplându-si cofa cu apă neîncepută, se întoarce acasă, ferindu-se s-o vadă cineva, cum a făcut şi când s-a dus la izvor. Acasă ia o strachină mare, nouă, toarnă apă în ea, pune cele trei fire de busuioc în acea apă, adăugând şi un ou roşu precum şi câteva monede de aur sau de argint şi se spală cu apa pe obraji, rotind oul pe pomeţii obrajilor. Astfel, fata va fi roşie la faţă ca oul, plăcută, iubită şi atrăgătoare ca busuiocul, curată ca aurul sau argintul, va avea bani mulţi în timpul anului, va fi jucată de flăcăi şi se va mărita curând. După ce se spală, se închină şi se primeneşte în cămaşa cea nouă de Paşti, după ce a petrecut prin ea un cărbune aprins, spunând: „Precum este cărbunele acesta aprins şi viu, tot aşa să fiu şi eu sprintenă, precum pică acest cărbune de iute şi nu se opreşte în cămaşă, tot aşa să fiu şi eu văzută şi băgată în seamă de toţi!”.
În multe sate se pun brazde cu iarbă la intrarea în casă pentru ca cei ce treceau pragul să fie „vesele cum e câmpul”. Trecerea peste brazda cu iarbă verde la intrarea în casă o întâlnim la majoritatea sărbătorilor de primăvară, fiind un simbol al renașterii, al sănătății, al comuniunii și unității în familie, aceasta fiind esența sărbătorii la români, unitatea și trăinicia neamului și a familiei.
Bibliografie: Ana Daria Ionescu-Haidău, Sânzienile; Alexandru Doru Șerban, Valentina Șerban, Credințe, datini și obiceiuri în Gorj.
