Pentru poporul român, Sfântul Gheorghe a avut un rol foarte important deoarece în lupta sa cu balaurul, așa cum este prezentată în icoană, s-a regăsit tot zbuciumul acestui neam aflat într-o continuă luptă pentru existență, pentru libertate.În iconografie, Sfântul Gheorghe este încoronat cu un nimb de lumină şi acest simbol imaginar condensează izomorfismul lumii ce poartă emblema transcendenţei. Simbolul aripei, ca unealtă ascensională prin excelenţă, a fost răstălmăcit în studiile lui Gilbert Durand ca simbol ascensional al depăşirii condiţiei umane. Sărbătoarea creştină a pomenirii Sfântului Gheorghe a fost, conform specialiştilor, suprapusă în timp peste o tradiţie precreştină, aceea a cavalerului Trac. Sfântul Gheorghe şi Sfântul Dumitru sunt cei care au primit, potrivit tradiţiei ortodoxe, cheile vremii. „Iată vă încredinţez vouă cheile vremii şi la porunca mea aveţi să deschideţi devreme ori mai târziu vremurile omului după cum voi vedea purtarea oamenilor!”.
Tradiții și obiceiuri
Plasată în timp, în plină primăvară, sărbătoarea de Sfântul Gheorghe a absorbit majoritatea credinţelor populare legate de schimbarea anotimpurilor. Tradiţiile precreştine româneşti împletite armonios cu tradiţia creştin-ortodoxă au adunat pentru aceste zile obiceiuri şi ritualuri ale căror rădăcini se pierd în negura timpului. Astfel au fost păstrate, dar acordându-li-se semnificaţii creştine, focul viu, ritualurile de invocare a fertilităţii la animale, plante şi pomi. Este ziua în care se deschid ferestrele spre lumile tenebrelor, ale strigoilor, ielelor, vârcolacilor şi vrăjitoarelor. În noaptea de Sfântul Gheorghe, joacă banii de aur iar dobitoacele vorbesc. Semnificaţiile prototipului se circumscriu imaginarului prin aspecte de interferenţă cu umanul. Se pare că Sfântul Gheorghe a fost cândva, înainte de creştinism, un erou solar, dacă nu cumva chiar o ipostază antropomorfă a soarelui. Calul înaripat are corespondent în basmele populare iar eroul aminteşte de Phaeton, fiul zeului Helios, şi acesta tot un mit solar.
În zorii zilei de Sfântul Gheorghe, se pun armindeni (crengi înverzite de fag) la stâlpii porţilor, socotindu-se că cerul se deschide în acelaşi timp cu porţile însemnate, pentru a primi bogăţiile anului. Deschiderea porţilor cerului în comuniune cu porţile gospodarilor marchează simbolismul ascensiunii la cer. Călăuza este Sfântul Gheorghe, călare pe un cal înaripat, când ucide cu săgeata de foc balaurul cu şapte capete.
Ramurile de fag se pun în seara zilei de 23 aprilie, fiind lăsate în anumite locuri timp de o lună, iar în zona de munte tot anul. În unele localități se taie un fag tânăr de 4-6 metri pentru ca gospodăria să fie ferită de trăznete.
Ca semn al primăverii, de Sfântul Gheorghe, la porţile caselor se pun brazde cu iarbă, ramuri verzi sau leuştean pentru ca locul să fie păzit de vrăjitoare şi strigoaice, pentru ca acestea să nu ia laptele vacilor sau rodul grâului. Cine doarme în ziua de Sfântul Gheorghe se crede că ia somnul mieilor şi tot anul va fi somnoros şi apatic. Este singura zi din an în care norocul şi nenorocul pot să se supună oamenilor. Astfel, cel care stă culcat pe burtă pe malul unei ape curgătoare şi va reuşi să zărească la faţa apei un peşte va fi norocos tot anul. Cine se spală cu rouă pe faţă, culeasă de pe flori în această zi, va fi sănătos toată vara, iar cel ce se scaldă în apa unui râu va fi ferit de friguri tot anul. Cine aleargă înainte de răsăritul Soarelui în dimineaţa de Sfântul Gheorghe va fi sprinten tot anul şi nu va cunoaşte oboseala. Gunoiul strâns din casă se pune la rădăcina pomilor pentru ca să fie roditori. În ziua de Sfântul Gheorghe se altoiesc pomii şi se aleg turmele. Dacă ziua de Sfântul Gheorghe cade într-o zi de miercuri sau de vineri (zile de post) laptele oilor şi vacilor va fi sărac. La oraşe se păstrează tradiţii vechi de aproape 200 de ani legate de ziua de Sfântul Gheorghe. Această dată este considerată înnoirea anului „în cap de primăvară”. În această zi, se reînnoiau contractele de închiriere pentru locuinţe şi se dădeau moşiile în arendă. Se adunau chiria anuală la case şi arendele la moşier.
Noaptea de Sfântul Gheorghe este şi noaptea în care fetele de măritat obişnuiesc a se uita în găleata sau cofa cu apă pentru ca să îşi vadă ursita. Dacă în luciul apei văd un chip de flăcău, atunci acela va fi ursitul. În dimineaţa sărbătorii, fetele sădesc usturoi, pe care îl vor folosi în anul următor ungându-se cu el, existând credinţa că astfel vor obţine toate darurile: de la frumuseţe la isteţime, de la noroc la bogăţie.
Pentru a fi drăgăstoase, fetele seamănă busuioc cu gura, căci se spune că „să tragă unul la altul cum trage busuiocul cu dragostea”. Pentru a fi sprinteni tot anul, feciorii şi fetele se ating cu urzici. Conform bogatelor tradiţii religioase româneşti, este bine ca oamenii să se cântărească în ziua de Sângeorz, ca să fie sănătoşi tot anul şi să nu se lege farmecele de ei. În zorii zilei, fetele seamănă busuioc cu gura, şi îl udă tot cu gura, în fiecare dimineaţă, până răsare. Acest busuioc va fi purtat la brâu, în sărbători, să atragă băieţii. Cel ce atinge busuiocul, se îndrăgosteşte pe loc. Toate acestea fac parte din arsenalul ascensiunilor spre primordiala transparenţă divină, expresie a efortului verticalizat. Săgeata de foc face parte tot din arsenalul simbolismului solar iar balaurul cu capete, care varsă foc pe cele şapte guri, reprezintă în negativ acelaşi simbol. Se păstrează astfel o anumită tradiţie mitologică, căci Sfântul Gheorghe poate fi asemuit cu Apollo, cel care îl răpune cu săgeata pe şarpele Python.
Sfântul Gheorghe este patronul spiritual al oştirii şi rămâne protector al militarilor, al celor care îşi riscă viaţa pe câmpurile de luptă apărând pământul ţării.
Bibliografie: Haralambie Bodescu, Universul imaginar-simbolic al folclorului din zona Amaradiei de Sus; Alexandru Doru Șerban, Valentina Șerban, Credințe, datini și obiceiuri în Gorj, Editura Rhabon, Tg-Jiu, 2004; Ana Daria Ionescu-Haidău, Sânzienile;
