Tradiții și obiceiuri
Numeroase sunt și tradițiile din seara „Lăsatului de sec” pentru postul cel Mare. Postul Paștelui este o etapă importantă în viața locuitorilor din Oltenia. Seara se pun pe masă bucate alese fiind prezenți toți membrii familiei, iar masa nu se strângea până a doua zi când resturile se aruncau în grădină pentru belșug, iar vasele se spălau la apă curgătoare sau la cișmele, cu leșie de la săpunul făcut în gospodărie, pentru a fi curate.
Un alt obicei îl reprezentau strigăturile, se adunau pe dealuri copiii, cărora li se șopteau păcatele comunității, furtișagurile, amantlâcurile (relațiile extraconjugale), fără ca cineva să se supere. Era un mod practic de a se moraliza comunitatea. În unele comune, la lăsata secului (Postului) de brânză se făcea „strigatul” pe ţeava de aramă a cazanului, care e mare cât un bucium, prin care se ridiculizau defectele fetelor de măritat, ale băieţilor de însurat şi chiar ale unor săteni mai vârstnici. Două grupuri de tineri (4-5), dotat fiecare grup cu câte o ţeavă de cazan, se urcau pe culmea dealurilor. Când se lăsa seara, făceau foc cu crengi uscate adunate din timp şi când liniştea nopţii se aşternea peste sat, începea unul din băieţii primului grup să strige pe ţeava cazanului, care-i amplifica vocea, iar apoi răspundeau cei din cel de-al doilea grupe.
De asemenea, vecinii se strigau seara „urându-și” belșug lor și pagubă celorlalți: „Găinile mele outoare și ale tale cotcoditoare sau cârcăitoare! Eu să adun ouăle cu târna, iar tu cu mâna!”
Învârtitul „mătăuzului” este un obicei precreștin menit să alunge spiritele rele. În capătul unui băț lung se lega coajă de cireș sub forma unei păpuși (mătăuz), iar seara, după lăsarea întunericului, tineri și tinere se adunau în cete pe dealuri, aprindeau „mătăuzul” și strigau pentru alungarea spiritelor rele. Cei în vârstă greblau grădinile, adunau resturile de paie și le aprindeau în acea noapte pentru a înspăimânta strigoii. În anumite zone se făceau roți de paie, se aprindeau și se lansau de pe dealuri spre maluri de ape. Simbolistica obiceiului o reprezintă focul purificator. În noaptea de Lăsatul secului, ajunul Postului de Paşti este şi timpul vrăjilor şi farmecelor de dragoste. Fetele care doresc să-şi vadă viitorul soţ, se duc în această noapte cu lumânări aprinse la o apă curgătoare şi aruncă în apă, fără să spună o vorbă, usturoi şi bob, după care se apleacă peste apă cu lumânarea şi văd chipul aceluia care le va fi odată soţ. În această noapte, vrăjitoarele îşi taie nuieluşe de alun, cu care pot face farmece şi vrăji pentru cei îndrăgostiţi. Cu ajutorul nuieluşei, cel fermecat este adus în zbor la cea care-l iubeşte. Tot în această noapte, se dă în bobi, astfel: se face cu cărbune un cerc pe pământ şi o fată aruncă, de la o oarecare distanţă, zece bobi şi, după cum cad mai mulţi sau mai puţini bobi în cerc sau în afara lui, se ghiceşte cum va fi dragostea, eu noroc, sau nu.
Bibliografie: Elisabeta Preotescu, Ion Marica și Constantin Mănescu, Logrești Moșteni – pagini de monografie; Haralambie Bodescu, Universul imaginar-simbolic al folclorului din zona Amaradiei de Sus
