Învierea lui Hristos este sărbătoarea principală în calendarul ortodox. Este numită și sărbătoarea sărbătorilor. Oamenii se pregătesc într-un mod special pentru aceasta ținând Postul mare care înalță sufletul către Dumnezeu. În Săptămâna patimilor îl urmăm pe Hristos în ultimele sale zile. În serviciul divin îl răstignim și îl înmormântăm simbolic pentru a ne ura în ziua de duminică ”Hristos a înviat”. Această urare se spune până în a 40-a zi după Paști.
Tradiții și obiceiuri
În tradiția bulgară Paștele este una dintre sărbătorile cele mai pline de veselie și bucurie. Atunci se vopsesc ouăle, de Paști. Tradiția spune că dimineața devreme din Joia mare sau în sâmbăta înainte de Paști să se vopsească ouăle pascale. Primul ou este întotdeauna roșu. Cu acesta se face o cruce pe capul copiilor pentru sănătate. Oamenii ciocnesc ouă iar cel care îl are pe cel mai tare va avea sănătate și noroc în tot anul.